Conferința Internațională de Studii Românești organizată de Consorțiul „Universitaria”
UBB, 29 – 31 octombrie 2018

A treia Conferință internațională de limbă, literatură. cultură și civilizație română (CISR 3), se va desfășura la Facultatea de Litere a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în perioada 29 octombrie – 31 octombrie 2018, cu tema Studiile românești la centenarul Marii Uniri. Evenimentul științific este dedicat Centenarului Marii Uniri.

Seria acestor conferințe anuale, care se adresează specialiștilor în studii românești de pretutindeni, a fost inaugurată în 2016 de către Centrul de Studii Românești al Facultății de Litere, Universitatea din București. Cu acest prilej s-a convenit ca organizarea următoarelor conferințe din acest domeniu să fie preluată, în fiecare an, de către una dintre universitățile membre ale Consorțiului „Universitaria”. În 2017, gazdă a fost Universitatea de Vest din Timișoara. Ne bucurăm să așteptăm de această dată distinșii noștri invitați la Universitatea ”Babeș-Bolyai” la Cluj.

CISR 3 urmărește să contribuie la intensificarea comunicării și colaborării cu rețeaua specialiștilor în românistică din spațiul academic și de cercetare internațional. Ne dorim să avem alături specialiști de vârf din universitățile străine care găzduiesc, în diferite forme, studii românești, oferind un cadru transdisciplinar / interdisciplinar de discuție, cu deschidere spre domenii ca: istorie, etnologie, antropologie, studii politice, arte ș.a.

Structura lucrărilor CISR 3 este următoarea: 4 conferințe plenare, susținute de romaniști / româniști de prestigiu şi o serie de workshop-uri, organizate în jurul a 4 teme: a) Centenarul Marii Uniri; b) România – o placă turnantă în Europa Centrală și de Est; c) Romanistica și românistica astăzi; d) Studiile de românistică în universitățile lumii – situări contextuale, comunicare și colaborare. Programul poate suferi modificări în funcție de înscrierile pe care le vom primi. De asemenea, organizatorii intenționează să realizeze un volum de acte al conferinței, publicat în 2019 la o editură de prestigiu. Cheltuielile de cazare și transport revin participanților.

Comitetul de organizare: prof. univ. dr. Ioana Bican (președinte) – Facultatea de Litere (UBB), prof. dr. Otilia Hedeșan – Universitatea de Vest (Timișoara), prof. dr. Liviu Papadima (Universitatea din București), conf. dr. Oana Murăruș (Universitatea din București), conf. dr. hab. Adrian Chircu, Facultatea de Litere (UBB); conf. dr. Elena Platon, Facultatea de Litere (UBB); lect. dr. Laura Zăvăleanu, Facultatea de Litere (UBB), lect. dr. Silviu Mihăilă, ASE (București).

Comitetul științific al Conferinței: prof. dr. Ioan Bolovan (UBB), prof. dr. Rodica Zafiu (UB), prof. dr. Lăcrămioara Petrescu (UAIC), prof. dr. Kazimierz Jurczak (Univ. Jagiellonă, Cracovia, Polonia), prof. as. dr. Angela Tarantino (Univ La Sapienza, Roma, Italia), prof. as. Petrea Lindenbauer (Univ din Viena), conf. dr. Dumitru Tucan (UVT).
Vă puteți înscrie la Conferință până pe data de 1 septembrie 2018, completând formularul de mai jos și returnîndu-l la adresa: ioanaboth@gmail.com. Pe aceeași adresă vă stăm la dispoziție, deocamdată, pentru orice întrebări suplimentare.