Facultatea de Litere

Facultatea de Litere este una din cele mai mari și prestigioase facultăţi din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și Europa de Est. Prin caracterul ei diversificat, pregăteşte, în funcţie de specificul secţiei şi al domeniului, diverşi specialişti în domeniile limbă şi literatură, limbi moderne aplicate și studii culturale.

Dragi studenți, dragi colegi,

Ultimele șase luni au pus serios la încercare comunitatea noastră. Pandemia a afectat semnificativ toate aspectele muncii noastre: predarea, învățarea și evaluarea, însă mai cu seamă ne-a împiedicat să practicăm ceea ce reprezintă esența educației umaniste, întâlnirea și dialogul față în față. Am încercat cu toții să ne adaptăm schimbărilor subite, condițiilor improprii și presiunii psihice, să găsim moduri în care să ne continuăm activitățile și în bună măsură am reușit. Am răspuns acestor provocări nemaiîntâlnite impulsionați de speranța că din toamnă am fi putut reveni la o oarecare normalitate.

Din păcate, situația actuală nu ne permite să o facem. În aceste zile, Facultatea de Litere, alături de altele din Universitatea „Babeș-Bolyai”, a hotărât să înceapă anul universitar 2020-2021 în regim online. Deși susținută în unanimitate de departamente și de reprezentanții studenților, nu este alegerea pe care vreunul dintre noi să o fi dorit. Este însă decizia pe care o considerăm responsabilă în momentul de față. Ea survine în urma unor consultări cu toți membrii comunității noastre, profesori și studenți, precum și în urma unei temeinice analize a scenariilor posibile. Grija pentru siguranța fiecăruia dintre noi, numărul mare de studenți și riscul apariției de focare, dificultățile logistice în a asigura distanțarea socială în clădirea facultății, exemplele altor universități care și-au deschis porțile doar pentru a le închide peste câteva săptămâni – iată doar câteva dintre considerațiile care justifică alegerea noastră.

Atât eu, cât și colegii mei înțelegem dezamăgirea multora dintre voi, a celor din anul I, care se văd nevoiți să-și amâne întâlnirea cu Facultatea și cu orașul, să-și înceapă studenția acasă, și nu la Cluj. A celor din anii mai mari, privați încă un semestru de prezența colegilor și a profesorilor. A noastră, a tuturor, că ne vom regăsi iar în fața ecranelor, nu în sala de curs. Universitatea și Facultatea vor încerca să răspundă acestor șocuri și să le atenueze, prin programe speciale de mentorat, prin adaptarea procesului de predare și încercarea de  asigura resurse acolo unde e necesar. Înțelegem responsabilitatea care ne revine și am încredere în modul în care vom răspunde dificultăților ce ne așteaptă.

Vă îndemn, așadar, să rămânem alături, cu respect unii față de ceilalți, cu deschiderea spre a face ce ne revine cât putem de bine, dar în primul rând uniți în jurul lucrurilor care ne-au adus împreună: pasiunea pentru studiul limbilor străine, pentru literatura și cultura lumii. Mai avem totuși atâtea lucruri de descoperit și de explorat. Cred că există un mare merit în acest efort, în traversarea împreună – chiar dacă de la distanță – a unei etape dificile din parcursul academic.

Vă urez un an cât se poate de bun, să ne întâlnim cu bine și aveți grijă de voi!

Conf. dr. Rareș Moldovan
Decan

ÎN ACEST CONTEXT DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR VA AVEA LOC ONLINE ÎN DATA DE 28.09.2020 ORA 12:00 CONFORM TABELULUI ATAȘAT

Știri

A XXIII. ETDK őszi kiadásának bölcsész szekcióinak díjazottjai

BÖLCSÉSZETTUDOMÁNY SZEKCIÓ (Magyar irodalom I.: A középkor és a kora újkor irodalma; Magyar irodalom II.: Klasszikus magyar irodalom és 18–19. századi világirodalom; Magyar irodalom III.: Modern és kortárs irodalom, irodalomelmélet; Magyar nyelvtudomány) A szakmai zsűri
Citește mai mult

Conferință Cercul Dialex

Cercul Dialex vă invită la conferința ÎN VREME DE PANDEMIE. COVID-UL ŞI FAMILIA SA LEXICALĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ susținută online de Conf. univ. dr. habil. Adrian CHIRCU Miercuri, 28 octombrie 2020, ora 17:00 https://zoom.us/j/91464058231

7th Conference on Multicultural Discourses

Ședință festivă de deschidere Zoom: https://us02web.zoom.us/j/85830803082?pwd=SlFuRHpPQlJuWm1kV1NYQkp5eEhRQT09 ID: 858 3080 3082: Parolă: 535575 Sâmbătă 24 Octombrie 2020, ora 9 A.M. https://multiculturaldiscourses7.blogspot.com

Următorul eveniment

  • No Events were found.

Evenimente importante

  • No Events were found.

Evenimente

October 2020

No Events were found.

YouTube

Scroll Up