Despre Noi

Despre Noi

Primul centru de studii japoneze din Universitatea Babeș-Bolyai, înființat în 2008 pe lângă Departamentul de limbi și literaturi asiatice al Facultății de Litere.

Centrul de Studii Japoneze Sembazuru

Centrul de studii japoneze Sembazuru [CSJS], primul de acest fel din Universitatea Babeș-Bolyai, a fost înființat odată cu Departamentul de limbi și literaturi asiatice, în anul 2008, când, pe oferta specializărilor propuse de curricula universitară a Facultății de Litere, a apărut și specializarea principală de Limba și literatura japoneză (în urma deciziilor nr. 455 din 11 ianuarie 2008 și nr. 23.057 din 28 ianuarie 2008, aprobate de către Consiliul de Administrație al Universității Babeș-Bolyai).

Crearea CSJS reprezintă o acțiune firească a recunoașterii activității de cercetare în domeniul niponologiei desfășurate de membrii Departamentului și un pas firesc în vederea consolidării școlii de niponologie de la UBB. În această perioadă, Centrul de studii japoneze Sembazuru a sprijinit și completat programa analitică a specializării Limba și literatura japoneză, inițiind felurite acțiuni de lărgire și consolidare a relațiilor cu universități sau diverse organizații din Japonia.

Sembazuru — 千羽鶴

Sembazuru (1000 de cocori), un motiv vechi de câteva sute de ani în Japonia, este, la origine, un model stilizat ce reprezintă un stol de cocori în zbor. Figură emblematică, prețuit pentru felul în care zboară sau modul în care dansează, se crede despre cocor (tsuru) că ar fi o pasăre nobilă ce descinde din lumea zeilor. Pasăre migratoare, cocorul, prin revenirea sa ciclică, a căpătat, în spiritualitatea japoneză, simbolistica regenerării, motiv pentru care este asociat cu o primăvară fără sfârșit…

Domeniul de specialitate

Niponologie: semiotică culturală și poetică japoneză, cultură și literatură japoneză

Obiective

Ai o întrebare?

Nu ezita să ne contactezi, echipa noastră este aici să te ajute.
Contactează-ne