Gabriela Isaila | Ştiri
Cercul de Poezie Nordică DiktLek din cadrul Departamentului de limbi și literaturi scandinave de la Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fondat și coordonat de lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea, vă invită luni, 28 octombrie 2024, ora 18.00 pe platforma Zoom, la întâlnirea care o are ca invitat special pe doamna prof. univ. dr. Maria Sibińska de la Universitatea din Gdańsk, Polonia. Aceasta va susține prelegerea, intitulată Kvit, norsk mann av Brynjulf Jung Tjønn eller på leting etter identitet og tilhørighet (Kvit, norsk mann de Brynjulf Jung Tjønn sau în căutarea identității și a apartenenței). Maria Sibińska este profesor de literatură și cultură norvegiană, dar și o traducătoare și cercetătoare de excepție. Teza sa de doctorat, intitulată Marginalitet og myte i nordnorsk moderne lyrikk (2002), abordează complexitatea tematică și estetică a poeziei din nordul Norvegiei, punctând legătura dintre marginalite și mit în contextul literaturii norvegiene, ca literatură periferică. Ariile sale de interes științific vizează cultura populației Sami, cultura vikingă, dar și dramaturgia scandinavă cu accent pe opera literară a lui Ludvig Holberg. În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de traducere a unui fragment din poezia „Kvit, norsk mann” scrisă de Brynjulf Jung Tjønn, moderat de studenții care își desfășoară stagiul de practică la Biblioteca de Studii Nordice.
Evenimentul se va desfășura în limbile norvegiană și română.