Gabriela Isaila | Ştiri

Programul european CELA-Connecting Emerging Literary Artists, prin partenerii români din proiect, Muzeul Național al Literaturii Române Iași/FILIT, AER-Asociația Editorilor din România și ARTLIT-Asociația Română a Traducătorilor Literari, caută traducători literari aflați la început de carieră!

Connecting Emerging Literary Artists (CELA) este un proiect de dezvoltare de aptitudini co-finanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Proiectul are o durată de patru ani și se adresează traducătorilor literari și scriitorilor aflați la început de carieră din 11 țări europene (10 limbi), care vor beneficia de formare și promovare prin intermediul unui program de masterclassuri, traduceri, mentorat, prezentări și întâlniri de networking cu întreaga echipă europeană.

CELA urmărește să ofere creatorilor literari din piețe editoriale europene mici posibilitatea de a-și construi o carieră internațională, de a atrage un public din cât mai multe țări și de a-și dezvolta competențele profesionale.

Pentru cea de-a treia ediție CELA, suntem în căutare de traducători literari interesați să facă parte din acest program pe durata septembrie 2024 – iunie 2027, care lucrează cu următoarele limbi sursă:

Spaniolă > Română

Italiană > Română

Ucraineană > Română

Polonă > Română

Neerlandeză > Română

Sârbă > Română

Slovenă > Română

Cehă > Română

Bulgară > Română

Ce oferim:

  • Traducerea a 6 texte scurte în proză (activitate plătită) semnate de scriitorii participanți la proiect din limba sursă cu care lucrați;
  • Publicarea traducerilor pe site-ul CELA și pe alte platforme literare europene;
  • Posibilitatea de a propune / a vota în procesul de selecție al scriitorilor participanți la proiect;
  • 4 masterclassuri internaționale online pe teme relevante pentru formarea profesională;
  • Prezentare individuală – fotografie profesionistă și scurtă biografie;
  • Program de mentorat: veți lucra împreună cu un traducător literar profesionist din aceeași limbă sursă și cu un consultant literar;
  • 2 întâlniri cu echipa națională a proiectului în România;
  • 2 întâlniri de lucru de câte o săptămână: în Torino (29 ian-2 feb 2025) și Bruxelles (datele vor fi anunțate ulterior);
  • Pregătirea și susținerea unui pitch (activitate plătită) pentru cel puțin unul dintre scriitorii cu care lucrați, în vederea obținerii unui contract de traducere;
  • Acces la o comunitate internațională de peste 300 de scriitori, traducători și organizații literare din Europa.

Ce cerem din partea dumneavoastră:

  • O minimă experiență ca traducător literar de lucrări în proză (ficțiune și non-ficțiune) în limba română;
  • Minimum o traducere publicată și maximum 3, fie într-o revistă literară recunoscută, fie la o editură recunoscută din România;
  • Încadrarea orientativă la nivelul LT2-LT3 din tabelul de competențe al Cadrului de referință privind educația și pregătirea traducătorilor literari, elaborat de organizația Petra-E;
  • Formare teoretică și / sau practică de traducere literară la nivel academic (curs universitar) și / sau participare la programe de traducere literară, colaborări și publicații în domeniul literar în ultimii ani, care pot confirma potențialul dumneavoastră în acest domeniu;
  • Disponibilitatea de a acorda acestui proiect din timpul și programul dumneavoastră, de a vă concentra pe activitățile prezentate și de a menține comunicarea cu organizațiile partenere și ceilalți participanți (limba de comunicare în proiect este engleza).

Participarea la proiect nu presupune costuri, însă presupune îndatoriri.

CELA acoperă costurile de călătorie, cazare și masă pentru activitățile cu prezență fizică.

Realizarea proiectului este posibilă prin depuneri de cereri elaborate de finanțare și munca dedicată a tuturor organizațiilor partenere:

Next Page Foundation (Bulgaria)

Book Arsenal (Ukraina)

deBuren (Belgia)

Passa Porta (Belgia)

Scuola Holden (Italia)

Krakow Festival Office (Polonia)

Muzeul Național al Literaturii Române Iași/ FILIT (România)

KROKODIL (Serbia)

GOGA (Slovenia)

Escuela de Escritores (Spania)

Czech Literary Centre (Republica Cehă)

Wintertuin (Olanda) – instituția coordonatoare de proiect

Fiecare organizație va selecționa o echipă de scriitori și traducători, care vor fi colegii dumneavoastră de proiect. În total, veți alcătui o comunitate de 165 de creatori literari internaționali.

Doriți să participați? Vă încurajăm să ne trimiteți candidatura cât mai curând!

Candidatura dumneavoastră va trebui să conțină 3 documente:

  • Un CV relevant și actualizat (maxim o pagină A4) care să cuprindă obligatoriu: numele complet, detaliile de contact, orașul în care locuiți / lucrați în acest moment și informații relevante despre pregătirea și experiența dumneavoastră în calitate de traducător literar (vă rugăm să adăugați linkuri, unde e cazul, pentru traduceri sau articole publicate);
  • O scrisoare de motivație (maxim o pagină A4) în care să explicați de ce considerați că sunteți un candidat potrivit pentru CELA și ce sperați să obțineți de pe urma acestei experiențe;
  • O scrisoare de recomandare (maxim o pagină A4) din partea unui traducător literar cu experiență care ar putea fi disponibil pe durata proiectului pentru a vă fi mentor pentru munca de traducere propriu-zisă (activitatea mentorului este remunerată pe baza unui contract).

Vă rugăm să ne trimiteți candidatura dumneavoastră într-un e-mail cu titlul

Apel la candidaturi CELA

la adresa cela@artlit.ro, adăugând documentele solicitate mai sus ca anexe în format pdf.

Termen limită: 14 martie

Pentru întrebări sau lămuriri suplimentare, puteți trimite un e-mail la adresa cela@artlit.ro sau puteți consulta siteul CELA.

Un juriu format din organizatorii de proiect, alumni CELA și editori vor selecta câte un traducător pentru fiecare țară participantă în proiect, pe baza criteriilor menționate mai sus.

Jurizarea va avea loc între 15 martie – 1 aprilie.

Nu în ultimul rând, CELA se orientează după principii de incluziune și își propune să aleagă participanți reprezentativi pentru diversitatea societăților în care trăim.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o mai bună experiență de navigare. Cookie-urile sunt mici fragmente de text pe care site-ul web le transmite browser-ului și care sunt stocate în dispozitivul informatic al utilizatorului. Prin utilizarea cookie-urilor, site-ul web devine mai util prin personalizarea conținutului său în funcție de preferințele dumneavoastră. Toate detaliile despre cookie-urile folosite le găsiți în Politica de utilizare a cookie-urilor. Continuarea navigării implică acceptarea cookie-urilor strict necesare. Site-ul web folosește și cookies de performanță care sunt utilizate doar pentru a îmbunătăți modul în care funcționează website-ul. Vizitatorii site-ului nostru nu sunt niciodată identificați în mod individual sau personal.
Accept
Respinge
Privacy Policy