În primele decenii de după înființarea Universității din Cluj-Napoca în anul 1872, calitatea înaltă a educației a fost oferită de profesori de excelență. Disciplinele filologice au fost predate de cercetători ca Imre Sándor, Széchy Károly, Dézsi Lajos, Szinnyei József, Bálint Gábor, Halász Ignác, Zolnai Gyula și Gombocz Zoltán.

Prin schimbarea instituțiilor (Universitatea Regele Ferdinand I, 1919–1948, Universitatea Bolyai, 1945–1959 și Universitatea Babeș–Bolyai) s-au schimbat și condițiile în care a funcționat programul de studii de limbă și literatură maghiară. În aceste decenii, disciplinele lingvistice au  fost predate de lingviști renumiți, precum: Csűri Bálint, Szabó T. Attila, Mészöly Gedeon. Savantul Szabó Zoltán, a fost colegul departamentului din anul 1951 până la moartea sa în 2007. Profesorul Márton Gyula a predat la acest departament în perioada 1948-1976, iar între 1952 și 1973 a fost și directorul de departament.  În această perioadă s-a reușit includerea unei generații noi în corpul didactic al departamentului: Balogh Dezső, J. Nagy Mária, Kósa Ferenc, Vöő István, Zsemlyei János și Péntek János.

După anul 1989 coordonarea specializării a intrat în sarcinile Departamentului de Filologie Maghiară al cărui director a fost Péntek János, și dezvoltarea instituțională a luat un nou început avântat care a inclus și dezvoltarea corpului didactic. În anii 1990 au fost numiți noi profesori al departamentului de lingvistică maghiară, precum: Szilágyi N. Sándor (director de departament în perioada 2006–2013 között), Máthé Dénes, Csomortáni Magdolna, Benő Attila, Fazakas Emese și Kádár Edith, iar în anii 2000, Sándor Katalin și Zsemlyei Borbála. Cei mai noi colegi ai departamentului, Németh Boglárka și Dimény Hajnalka, predau discipline lingvistice din anul 2007, respectiv 2016.

Profesorii departamentului participă în prezent la organizarea și funcționarea a mai multor programe de studii, precum: limbă și literatură maghiară (nivel licență), studii de lingvistică și literatură maghiară (nivel master), studii de hungarologie (nivel doctorat).

chart_icon

9 Teachers

chart_icon

200 Students

chart_icon

35 Courses

Cadre didactice

[slide-anything id=’7065′]

  • Share :
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o mai bună experiență de navigare. Cookie-urile sunt mici fragmente de text pe care site-ul web le transmite browser-ului și care sunt stocate în dispozitivul informatic al utilizatorului. Prin utilizarea cookie-urilor, site-ul web devine mai util prin personalizarea conținutului său în funcție de preferințele dumneavoastră. Toate detaliile despre cookie-urile folosite le găsiți în Politica de utilizare a cookie-urilor. Continuarea navigării implică acceptarea cookie-urilor strict necesare. Site-ul web folosește și cookies de performanță care sunt utilizate doar pentru a îmbunătăți modul în care funcționează website-ul. Vizitatorii site-ului nostru nu sunt niciodată identificați în mod individual sau personal.
Accept
Respinge
Privacy Policy