Gyöngyi Orbán

Prof. univ. dr. Gyöngyi Orbán
Profesor universitar
Domenii de interes:
- Viziunea pedagogică a hermeneuticii filosofice
- Teoria valorilor sub aspect hermeneutic
Prezentare
Programul „Modalităţi de aplicare a viziunii hermeneutice în predarea literaturii” se încadreazã într-un program mai larg, întitulat „Lectura comprehensivă a literaturii”, în cooperare cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Acest program a fost conceput ca cadru de desfãșurare a diferitelor tipuri de activități teoretice și metodico-didactice alternative, organizate în vederea modernizării predării literaturii. Programul urmărește aplicarea creatoare a concepției hermeneutice și are ca scop întroducerea în procesul de predare a literaturii a lecturii bazate pe dialog desfășurat dintre text și elev prin care se formează o atitudine estetică comprehensivă, deschisă în ambele direcții. Prin această atitudine estetică se deschide calea spre aceea experiență estetică ce oferă pe de o parte plăcerea cititului pentru cititor-elev, pe de altă parte o colaborare activă, participativă dintre profesor și elev. Astfel, se realizează o asemenea învățare activizantă, formativ-participativă, care ar putea să aibă un efect înnoitor și asupra viziunii didactice și pedagogice generale. Realizarea acestui program se bazează pe colaborarea susținută a cadrelor didactice liceale și universitare, elevi, studenți, specialiști din domeniul reformei învățământului.
Publicaţii
- Megértő irodalomoktatás. Stúdium Könyvkiadó, Kolozsvár, 1998.
- Ígéret kertje. A dialógus poétikája felé. Pro Philosophia – Polis, Kolozsvár, 1999., 2002.
- Háttérelemzések. Esszék a korszerű irodalomoktatás köréből. KOMP-PRESS Korunk Baráti Társaság, Kolozsvár, 2000.
- Magyar irodalom. Alternatív tankönyv a IX. osztály számára. T3 Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2000.
- Magyar irodalom. Alternatív tankönyv a X. osztály számára. T3 Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2000.
- Megértő irodalomolvasás 14-15 éves diákok számára. Holnap Kiadó, Budapest, 2003.
- Az irodalomóra mint hermeneutikai szituáció. In: Sipos Lajos (szerk.) Irodalomtanítás a harmadik évezredben. Korona Nova Kiadó, Bp., 2006.
- Olvasókönyv XI. osztályosoknak. T3 Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2006.
- Olvasókönyv XII. osztályosoknak. T3 Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2007.
- Híd és korlát. Irodalmi hermeneutikai esszék. Egyetemi Műhely Kiadó, Bolyai Társaság – Kolozsvár, 2014.
Programa de studii
- Teoria literaturii
- Estetică
- Hermeneutică
- Textologie