Prezentare
Activitatea noastră de cercetare, după cum o probează cele peste o sută de publicaţii (cărţi şi studii, articole) apărute în ţară şi străinătate, combinând punctele de vedere orientale cu cele occidentale, este o explorare a limbii, literaturii şi culturii japoneze din perspectiva poeticii şi semioticii culturale, în încercarea nu numai de a îmbogăţi realizările anterioare din domeniu, dar şi de a aduce noi şi semnificative contribuţii la înţelegerea modelului cultural japonez. Astfel, spre exemplu, textul nostru Intellectual Conscience and Self-Cultivation (shūyō) as Imperatives in Japan’s Modernization: Mori Ōgai, Youth (Seinen, 1910-11), publicat iniţial de revista canadiană „Review of European Studies”, a fost reluat de editura de prestigiu Layman Poupard Publishing în volumul „Twentieth Century Literary Criticism” (vol. 322, editat de Lawrence J. Trudeau sub patronajul Universităţii Columbia din New York), unde unul dintre cei trei scriitori prezentaţi este Mori Ogai (LLC, USA, 2016, pp. 227-238, ISSN: 0276-8178).
Cercetarea noastră ştiinţifică este apoi completată de traduceri din limba japoneză, ce au făcut pentru întâia oară cunoştinţă publicului românesc cu clasicii japonezi Mori Ogai şi Nagai Kafu. Iar interesul pentru arta tradiţională japoneză a caligrafiei s-a materializat în expoziţii de caligrafie japoneză (personale şi colective) organizate în ţară şi în Japonia, lucrările noastre fiind premiate cu Premiul de Aur (2016) şi Premiul de Platină (2017) [Hiroshima, Japonia].
Publicații selective
Limbajul poetic – act creator şi actualitate culturală. Modelul cultural japonez, ediţia a III-a, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2025. ISBN 978-606-37-2471-8
Unsprezece vederi de aproape asupra imaginarului japonez, Prefață de Florina Ilis, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2024. ISBN 978-606-37-1771-0
Japanese Calligraphy as a Way to Make the Invisible Visible, Translated from Romanian by Ciliana Tudorica, Foreword by Florina Ilis. Newcastle upon Tyne/ UK: Cambridge Scholars Publishing, 2023. ISBN: 1-5275-0128-0; ISBN13: 978-1-5275-0128-7
Yasunari Kawabata. Visările lumii plutitoare, Prefață de Florina Ilis, Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2023. ISBN 978-606-37-1771-0
Caligrafia japoneză în memoria clipei, Cuvânt înainte de Florina Ilis. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2021. ISBN 978-606-37-1096-4
“Immanent Visibility and Transcendental Vision in the Japanese Calligraphy”. Eikón Imago, 10/2021, Madrid, 311-322. (în colaborare cu Florina Ilis)
Hitori sumo o toru: 301 expresii idiomatice japoneze. Cluj-Napoca: Editura Argonaut, 2018. ISBN 978-973-109-814-2
“Intellectual Conscience and Self-Cultivation (shūyō) as Imperatives in Japan’s Modernization: Mori Ōgai, Youth (Seinen, 1910-11)”. Lawrence J. Trudeau (ed.), Twentieth Century Literary Criticism, volume 322, Columbia: Layman Poupard Publishing, LLC, USA, 2016, 227-238. ISSN: 0276-8178
“The ‘Self-Shaping’ of Culture and its Ideological Resonance: The Complicity of Ethos and Pathos in the Japanese Advertising Discourse”. Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 13, nr. 39, 2014, 91-116. [ISSN: 1583-0039 ]
“Beyond Linguistic Borders: Visual Poetry at the Confluence between the West and the Far East”. European Scientific Journal, June 2013, special edition No.2, [Proceedings 1st Annual International Interdisciplinary Conference, AIIC, 2013, 24-26 April, Azores, Portugal], 661-670. [ISSN: 1857-7881(Print); ISSN: 1857-7431 (Online)
Discipline predate
LLO1121 Limba japoneză (Noţiuni de bază)
LLO1221 Limba japoneză (Noţiuni de bază)
LLO6121 Tehnici discursive
LLO6221 Tehnici discursive
LLO6165 Traduceri și interpretări de texte literare
LLO6265 Traduceri și interpretări de texte literare
LMA1208 Paradoxul modernismului japonez: modernizare, occidentalizare, japonizare
LMA2419 Limba japoneză: limbajul poetic-act creator și actualitate culturală