Gabriela Isaila | Ştiri

Cercul de Poezie Nordică DiktLek din cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Scandinave de la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonat de lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea, organizează joi, 23 noiembrie 2023, ora 18.00, o conferință cu tema: „Poezia boreală contemporană”, în cadrul căreia se vor discuta poeme islandeze. Selecția de poezii face parte din antologia de poezie islandeză contemporană, Avalanşa e pe sfârşite, nou apărută la Casa de Editură Max Blecher, Bucureşti, în 2023.

Invitata, Ioana Miron, este licențiată a Facultații de Litere a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, secția Literatură universală și comparată-Limba și literatura engleză. A studiat  limba şi literatura germană la Universitatea din Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, iar în prezent studiază limba norvegiană. A debutat cu volumul de poezii Picaj, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2016. În prezent este traducător şi ilustrator, traducând, printre altele, volumele de poezie Stanch Modulation (Ioana Miron) și My Murderer’s Chant (Şerban Axinte), apărute la Editura Vinea din Bucureşti. 

Evenimentul, coordonat de lect. univ. dr. Raluca Duinea, este realizaț și moderat de conf. univ. dr. Roxana-Ema Dreve și asist. univ. dr. Diana Lățug și se desfășoară online pe platforma Zoom, în limbile norvegiană și română: https://us02web.zoom.us/j/9203140579 (Meeting ID: 920 314 0579).

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o mai bună experiență de navigare. Cookie-urile sunt mici fragmente de text pe care site-ul web le transmite browser-ului și care sunt stocate în dispozitivul informatic al utilizatorului. Prin utilizarea cookie-urilor, site-ul web devine mai util prin personalizarea conținutului său în funcție de preferințele dumneavoastră. Toate detaliile despre cookie-urile folosite le găsiți în Politica de utilizare a cookie-urilor. Continuarea navigării implică acceptarea cookie-urilor strict necesare. Site-ul web folosește și cookies de performanță care sunt utilizate doar pentru a îmbunătăți modul în care funcționează website-ul. Vizitatorii site-ului nostru nu sunt niciodată identificați în mod individual sau personal.
Accept
Respinge
Privacy Policy