Conf. univ. dr. Florina Ilis

Departamentul de Limbi și Literaturi Asiatice, Clasice, Slave

Catedra de Limba și Literatura Japoneză

Domenii de interes:

Literatura japoneză

Artă și cultură japoneză

Literatura japoneză ca literatură mondială. Geografii literare

E-mail: florina.ilis@ubbcluj.ro.

Prezentare

Preocupările mele academice se îndreaptă înspre domeniului literaturii și al culturii japoneze, cu un interes particular în evoluția conceptelor estetice japoneze (mono no aware, wabi, sabi, yūgen etc.) și felul în care acestea au determinat, în timp, dezvoltarea principalelor genuri literare. Analizez în cadrul cursurilor de literatură japoneză felul în care interpretarea acestor concepte de către generații diferite au determinat evoluția prozei, poeziei și teatrului tradițional, conducând la formarea canonului literar. Interacțiunea între cultura populară și cultura elitelor reprezintă, deasemenea, un domeniu major de interes. Am dedicat câteva analize mai aprofundate celui dintâi roman japonez, Genji monogatari, scris la începutul secolului al XI-lea, a cărui lectură intertextuală mi-a revelat funcțiile unui roman arhetipal pentru literatura japoneză de mai târziu, dar și asupra unor autori moderni inspirați de acest text.

 

Publicații selective/ Selected publications: 

Cărți/Books:

Romanul japonez în secolul al XX-lea, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2022. 

Introducere în literatura japoneză de la începuturi până în epoca modernă, Editura Presa Universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2020.

Articole/ Journal Articles:

Yukio Mishima and the Aestheticization of Politics from a Deleuzian Perspective on Death and Sacrifice, Philobiblon: Transylvanian journal of multidisciplinary research in humanities, VOL. XXIX (2024), Nr. 2, pp.419 – 428.

Worlding the Japanese Literature. The Long Road from the Periphery to Internationalisation, Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory,  Volum Special Issue 9.1, 2023, pp. 110 – 123, Număr identificare articol: 2023.15.06. 

[Co-autor Rodica Frențiu], A Literary-Meditative Glossary and Several Romantic-Poetic Annotations: Sei Shōnagon, The Pillow Book (枕草子・Makura no sōshi, 1002?), Philobiblon: Transylvanian journal of multidisciplinary research in humanities Volum XXVIII, nr.1, pp. 53 – 65, Număr identificare articol: 2023.28.1.04, 2023.

The Emergence of Violence and the Terror of Being Born in Murakami’s Coin Locker Babies, în Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory, July 2021, pp. 261-274.

Literature, truth and history in Genji Monogatari by Murasaki Shikibu Philobiblon: Transylvanian journal of multidisciplinary research in humanities, Vol. XXV, nr.2/2021, pp. 177-185.  

 The mask avatars in the works of Mishima Yukio and role played by the Subject-Object relation, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai Philologia, nr.1/2020, pp.27-37. 

The New Poetics of the Impersonal in Art and the Role Played by the Poem Furu ike ya in Matsuo Bashō’s Writings, în Philobiblon: Transylvanian journal of multidisciplinary research in humanities Vol. XXIV, nr.1/2019, pp. 103-111. 

Towards a Post-human Condition of the BQdy in Haruki Murakami’s 1Q84. From Grief to Nostalgia, în Philobiblon: Transylvanian journal of multidisciplinary research in humanities, Vol. XXII, nr.2 /2017, pp. 163-173

 

Opere literare/Literary works:

Lucian Blaga. În căutarea numelor, roman, Iași: Polirom, 2025.

Pandemia veselă și tristă, povestiri, Iași: Polirom, 2020.

Cartea numerilor, roman, Iași: Polirom, 2028.

Povestea lui Eminescu, roman, Iași: Editura Muzeelor Literare, 2018.

Vieţile paralele, roman, Bucureşti: Cartea Românească, 2012. 

Chemarea lui Matei, roman, Bucureşti: Cartea Românească, 2008. 

Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit, roman, Bucureşti: Cartea Românească, 2006. 

Coborârea de pe cruce, roman, Bucureşti: Cartea Românească, 2006.

Lecţia de aritmetică. Teatru, Cluj-Napoca: Echinox, 2006.

Cruciada copiilor, roman, Bucureşti: Cartea Românească, 2005.

Haiku şi caligrame, poeme, Cluj-Napoca: Echinox, 2000.

 

Traduceri în alte limbi/ Translations into other languages:

 Päť farebných oblakov na svitajúcej oblohe, traducere în slovacă de Klaudia Donková], Bratislava: Obćianske združenie Vlna, 2024. 

Le livre des nombre, traducere de Marily le Nir, Editions des Syrtes, 2020.

Dečji krstaški rat, traducere în sârbă de Ileana Ursu Nenadić Belgrad : Dereta, 2016.

 Les vies parallèles, traducere de Marily le Nir, Paris : Editions des Syrtes, 2014. 

Cinque nuvole colorate nel cielo d’Oriente, traducere de Mauro Barindi, Roma : Atmosphere Libri, 2012.

 La crociata dei bambini, traducere de Mauro Barindi, Milano : ISBN Edizioni, 2010.

 La croisade des enfants, traducere de Marily le Nir, Paris : Editions des Syrtes, 2010. 

La Cruzada de los niños, traducere de Francisco Javier Marina Bravo, Ediciones del Oriente y del Mediterráneo, Madrid, 2010.

Gyerekek háborúja, traducere de Koszta Gabriella, Pécs : Jelenkor Kiadó, 2009.

 Masa ha-ţlav şel ha-yeladim (Cruciada copiilor), traducere de Yotam Reuveny, Tel Aviv :  Nymrod, 2006.

Discipline predate

LLO4165 Artă și cultură japoneză

LLO5161 Literatura japoneza (Epoci si genuri literare) I

LLO5163 Modernitate şi tradiţie în cultura japoneză

LLO5263 Curs de japoneză 1: Modernitate şi tradiţie în cultura japoneză

LLO6161- Literatura japoneza (Epoci si genuri literare) II

LLO6261 Literatura japoneză (Epoci şi genuri literare) II

LMA1103 Interferențe și influențe culturale. Modelul japonez

LMA2213 Geografii literare. Literatura japonează

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență optimă de navigare. Unele sunt esențiale, altele ne ajută să îmbunătățim funcționarea site-ului. Continuarea navigării implică acceptarea acestora. Detalii în Politica de utilizare a cookie-urilor.
Accept
Respinge
Privacy Policy