Istoria acestui departament se arată prin tradiții semnificative, iar influența acestuia culturală prin alumnii de excelență. La Universitatea din Cluj (mai târziu Universitatea Franz Joseph) înființată în anul 1872 primul profesor al limbii și literaturii maghiare a fost Imre Sándor, iar mai târziu – după modelul Universității din Budapesta – în anul 1890 s-a înființat departamentul de istoria literaturii care începând de 1906 a fost coordonat de Dézsi Lajos. La universitatea de stat român, Universitatea Ferdinand (1919-1945), la Universitatea Bolyai (1945-1959) și la Universitatea Babeș-Bolyai (1959-) cursurile de literatură maghiară s-au desfășurat în condiții des schimbătoare sub coordonarea profesorilor Gaál Gábor, Szabédi László, Csehi Gyula, Jancsó Elemér și Benedekné Gergely Piroska. După revoluția din 1989, s-a reluat dezvoltarea instutițională sub coordonarea lui Péntek János. Departamentul de Literatură Maghiară a devenit instituție individuală în 1993 sub conducerea profesoarei Gyimesi Éva. Funcția de director de departament a fost preluată de Egyed Emese în 1998 și de Berszán István în 2007.

În cadrul Facultății de Litere a UBB-ului există singurul lectorat finlandez din țară care a fost înființat încă în 1975, acest lectorat a devenit ulterior (din 1992) parte a Departamentului de Literatura Maghiară, astfel, acesta participă la organizarea și funcționarea a mai multor specializări, precum: limbă și literatură maghiară, limbă și literatură maghiară (monospecializare), literatură universală și comparată, limbă și literatură finlandeză ca programe de studii la nivel licență; studii de lingvistică și literatură maghiară (nivel licență), Școala Doctorală de Hungarologie. Aflat în structura Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, Departamentul de Literatura Maghiară oferă discipline de studii în limba maghiară cu o largă gamă științifică: acestea cuprind istoria literară maghiară, teoria literaturii și a istoriei literare, studiile literare comparative, estetica. Disciplinele oferite de departament sunt implicate și în alte programe de studii decât limbă maghiară și studiile literare, fiind predate și studenților programelor de învățământ în limbi moderne, în teologie și în etnologie.

Departamentul de Literatura Maghiară oferă abordări, perspective și unghiuri interpretative multidisciplinare, care oferă o bază solidă pentru activitățile studenților de cercetare și de predare. Scopul nostru este de a forma profesori cu spirit deschis și orientați spre dialog, profesionoști învățați și pregătiți pentru a lucre în domeniul mass-media și al studiilor culturale, respectiv al managementului cultural și al cercetătorilor cu un larg orizont intelectual. Acest raționament curricular pune în prim plan atât conservarea, cultivarea și reînnoirea culturii maghiare, cât și reînnoirea vieții publice transilvănene (maghiară și română) și eficiența instituțiilor culturale.

chart_icon

20 Teachers

chart_icon

200 Students

chart_icon

60 Courses

Cadre didactice

[slide-anything id=”7064″]

  • Share :
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o mai bună experiență de navigare. Cookie-urile sunt mici fragmente de text pe care site-ul web le transmite browser-ului și care sunt stocate în dispozitivul informatic al utilizatorului. Prin utilizarea cookie-urilor, site-ul web devine mai util prin personalizarea conținutului său în funcție de preferințele dumneavoastră. Toate detaliile despre cookie-urile folosite le găsiți în Politica de utilizare a cookie-urilor. Continuarea navigării implică acceptarea cookie-urilor strict necesare. Site-ul web folosește și cookies de performanță care sunt utilizate doar pentru a îmbunătăți modul în care funcționează website-ul. Vizitatorii site-ului nostru nu sunt niciodată identificați în mod individual sau personal.
Accept
Respinge
Privacy Policy