Conf. univ. dr. Renata GEORGESCU

Domenii de interes:

  • Traduceri și interpretări de conferință
  • Mediere lingvistică și culturală
  • Literatura exilului românesc

Biography

Sunt membră a Departamentului de Limbi Moderne Aplicate încă din prima zi de funcționare a acestuia. Predau discipline de bază atât la nivel licență, cât și la masterat. Preocupările mele didactice și de cercetare vizează domeniul traducerii și al interpretării de conferință, la care se adaugă literatura exilului românesc. Sunt, din anul 2002, interpret freelance acreditat pe lângă instituțiile europene, având ca limbi de lucru româna și franceza. Disciplinele pe care le predau în cadrul departamentului vizează atragerea studenților din anii 2 și 3 către Masteratul de interpretare de conferință sau cel de traductologie terminologie. Este vorba de traduceri (orale, specializate, retroversiuni, paradigmele traducerii), introducere în interpretarea consecutivă, la nivel licență, iar la nivel masterat interpretare consecutivă și simultană în cadrul masteratului european de interpretare de conferință, respectiv traduceri specializate în cadrul masteratului european de traductologie-terminologie.

Publications

Cărți publicate :
– L’Image de la Roumanie dans l’oeuvre de Vintilă Horia, Petru Dumitriu et Paul Goma, Ed. Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014, 385 pp, ISBN 978-606-17-0571-9
– Les aléas de la traduction. Étude contrastive du domaine juridique franco-roumain, în colaborare cu Gh. Lascu, Echinox, Cluj-Napoca, 2002

Articole
– Débuts de l’interprétation en Transylvanie, in Revue Internationale d’Etudes en langues Modernes Appliquées, Cluj-Napoca, numéro spécial 2017
– Trois jours d’interférence entre les disciplines. Journal d’interprète, in Revue Internationale d’Etudes en langues Modernes Appliquées, supliment nr. 8, 2014
– Le conte et l’enseignement de la simultanée, in Synergies roumaines no 7/2012, Ed. Gerflint, Paris, 2012
– L’image duelle de la Roumanie dans l’œuvre de Vintilă Horia, Petru Dumitriu et Paul Goma, in Identité et révolte dans l’art, la littérature, le droit et l’histoire en Bulgarie, en Roumanie et en Europe centrale et orientale entre 1947 et 1989, Éd. De l’Institut d’études balkaniques, Ed. Limes, Éd. Rafael de Surtis, France, 2009
– Les voix de l’interprète, in Revue Internationale d’Études en langues Modernes Appliquées, nr. 4, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2011
– Traducteurs et interprètes à la recherche du mot…perdu, in Studia Universitatis Babes-Bolyai. Philologia, 2008
– La prise de notes en interprétation consécutive, in Techniques d’expression orale et écrite, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000
– Pédagogie de la traduction et de l’autorévision : une question de complémentarité, in Discours en présence : hommage à Liana Pop, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2015
– À la recherche du sens dans la traduction du langage médical. Le cas de la traduction humaine et de la traduction automatique, in New Trends in Language Didactics (coord. Cristina Varga), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2014, ISBN 978-973-595-798-8
– La gestion du stress en interprétation in Traductions sans frontières, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 978-973-726-718-4, 2012.
– Trad à vue et trad spé – une histoire de continuité et de complémentarité, in Revue Internationale d’Études en Langues Modernes Appliquées, nr. 5, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2012
– Les voix de l’interprète, in Revue Internationale d’Études en langues Modernes Appliquées, nr. 4, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

Teaching

Cursuri, seminarii, cursuri practice predate:
LLA2117 Paradigmele traducerii
LLA2114Traducere. Mediere lingvistică și culturală
LLA2214 Traducere. Limbaje de specialitate
LLA3102 Traduceri specializate. Iniţiere în traduceri simultane/consecutive
LMC1105 Interpetare consecutivă fără notițe
LMC1205 Interpetare consecutivă cu notițe
LMC2105 Interpretare simultană (B+C1+C2)

  • Share :
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o mai bună experiență de navigare. Cookie-urile sunt mici fragmente de text pe care site-ul web le transmite browser-ului și care sunt stocate în dispozitivul informatic al utilizatorului. Prin utilizarea cookie-urilor, site-ul web devine mai util prin personalizarea conținutului său în funcție de preferințele dumneavoastră. Toate detaliile despre cookie-urile folosite le găsiți în Politica de utilizare a cookie-urilor. Continuarea navigării implică acceptarea cookie-urilor strict necesare. Site-ul web folosește și cookies de performanță care sunt utilizate doar pentru a îmbunătăți modul în care funcționează website-ul. Vizitatorii site-ului nostru nu sunt niciodată identificați în mod individual sau personal.
Accept
Respinge
Privacy Policy